roruenit

Dumitru Sîrbu: „Gândurile ne-au dus la viitorul în care vor fi mai puțini traumatizați, dar și la metode mai efective de tratament”

  1. Omni Dent
  2. Noutăți
  3. Dumitru Sîrbu: „Gândurile ne-au dus la viitorul în care vor fi mai puțini traumatizați, dar și la metode mai efective de tratament”

 Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu conferențiar universitar Dumitru Sîrbu, medic șef la Clinica stomatologică „Omni Dent”.

Născut la 31 august 1973 s. Taraclia, Căușani. A terminat Facultatea Stomatologie a USMF „Nicolae Testemițanu”. Doctorant la USMF „Nicolae Testemițanu”, 2002. Postodoctorant, 2017. Conferențiar universitar la Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială ”Arsenie Guțan” a USMF „Nicolae Testemițanu”, medic șef la Clinica stomatologică „Omni Dent”.

Luni

Dis de dimineață am fost trezit plăcut de felicitările copiilor și soției cu ocazia zilei de naștere. Senzațiile plăcute oferite de membrii familiei s-au îmbinat cu o ușoară nostalgie a timpului care nu poate fi oprit, însă, rapid a trecut după sesizarea realizărilor obținute în acești ani. Încă o surpriză plăcută a fost prezența mamei mele, dar și a mamei soacră care au parcurs nu doar distanță, dar și greutățile pe care le încearcă oamenii în vârstă, toate acestea pentru acele clipe de neuitat alături de cei dragi.

Plăcerea de a fi sărbătorit într-o zi națională

Pregătirile pentru masa de sărbătoare care a avut loc seara, într-un cerc restrâns, însă cu cele mai apropiate ființe (soția, cei trei copii și mamele noastre), de altfel aceasta se întâmplă deja de câțiva ani la rând devenind o tradiție. Cadoul cel mai de preț pentru mine din partea mamelor au fost treburile la bucătăria de vară, au fost copți colaci și pâine la cuptor, sarmale și alte bucate tradiționale, unde au participat toți membrii familiei. Plăcerea de a fi sărbătorit într-o zi națională ne-a făcut ca în ograda noastră să răsune cântece în limba noastră, astfel marcând și Ziua Limbii Române.

Deoarece mâine este ziua soției mele, Viorica, sunt preocupat de alegerea cadoului și gândului de a-i fi pe plac.

Am găsit cadoul potrivit după părerea mea...

Marți

Dis de dimineață m-am trezit înaintea soției pentru a o felicita și a-i oferi cadoul cu ocazia zilei de naștere. Zâmbetul și ochii sclipitori m-au convins că am făcut alegerea potrivită.

Imediat s-au alăturat cu felicitările pentru soție cei trei copii și mamele noastre. Însă nu atât de lungi deoarece trebuie să mergem la serviciu, iar copii la ore. Ore online... La începutul pandemiei de COVID-19 toată lumea s-a revoltat fiind nemulțumiți de schimbările impuse de această situație, însă cum omul se adaptează ușor la diverse greutăți, dacă privim în trecut, astfel, și astăzi temperamentul a scăzut și acceptăm noile reguli.

La serviciu emoțiile pozitive, cu ocazia zilelor noastre de naștere, au continuat cu o surpriză deosebită din partea colectivului nostru, deoarece eu și soția suntem împreună atât acasă cât și la serviciu de peste 20 de ani. Ne-au surprins plăcut colegii oferindu-ne un tablou-portret pictat în ulei pe pânză realizat de către un pictor autohton care a reușit întocmai să ne redea. Le-am mulțumim deschizându-mi sufletul și apreciindu-le colaborarea de mulți ani.

Începutul anului de studiu în noile condiții, impuse de COVID-19, ne-a închis în săli separate și doar prin mica ferestruică a ecranului ne-a permis comunicarea cu studenții. I-am felicitat cu începerea noului an în alte condiții decât cele obișnuite și am citit în ochii lor nerăbdători setea de cunoștințe, buna dispoziție și speranța de a ne revedea în jurul pacienților.

Rutina de după amiază a început cu consultațiile pacienților cu situații clinice complicate îndreptați de către colegi de-ai mei din alte clinici stomatologice. Am organizat astfel lucrul în clinica”Omni Dent”, pe care o conduc de 10 ani, încât pacienților, pentru comoditatea lor, să le fie acordată pe loc atât asistența medicală calificată cât și servicii de diagnostic și planificare a tratamentului utilizând metode, tehnici, utilaj contemporan.

Acest caz mi-a amintit de regretatul profesor Valentin Topalo, mentorul meu

Cu mare încredere, pacienta de 56 de ani, astăzi, s-a încredințat pentru intervenția de reabilitare cu implante zigomatice care a fost realizată împreună cu echipa mea, mai mult de 3 ore. Satisfacția lucrului efectuat a fost suplinit de mulțumirea pacientei, de controlul post operator în care am văzut că planificarea preoperatorie corespunde întocmai cu realizarea intervenției. Acest caz mi-a amintit de regretatul profesor Valentin Topalo, mentorul meu, care mereu ne încuraja pentru a aduce științei și medicinei naționale noi metode de diagnostic și tratament. Recent a fost publicat un articol de-al meu în revista „Arta medica” unde am relatat în premieră pentru țara noastră despre rezultatele la distanță referitor la implantele zigomatice utilizate pentru reabilitarea pacienților cu atrofie severă a maxilarului superior.

Un buchet de flori oferit soției și cântecul ”La mulți ani trăiască” la masa de sărbătoare în sânul familiei noastre a încununat această zi pe cât de grea pe atât de plăcută.

Miercuri

În prima parte a zilei au continuat lecțiile online cu studenții anului IV. Modulul de traumatologie în regiunea oro-maxilo-facială a prezentat dintotdeauna un interes deosebit studenților, deoarece este un compartiment complicat prin cauzele traumelor, suferințele pacienților, gravitatea problemelor, dar și a noilor metode de diagnostic și tratament. Acest subiect îmi este un apropiat deoarece l-am cercetat în timpul realizării tezei de doctor în științe medicale, obținut în 2008. Acest lucru mi-a permis implementarea metodelor minimal invazive de tratament a fracturilor de mandibulă care astăzi pe larg sunt utilizate de către colegii mei.

Cele două studente din anul V pe care le ghidez în realizarea tezei de licență mă inundă cu întrebări la tema tezei lor. O temă realizată de către studenta Maria se referă la tratamentul chirurgical a patologiilor apărute în regiunea oro-maxilo-facială la femeile gravide... Da, cu părere de rău, se întâlnesc și astfel de cazuri. Sperăm că oglindirea acestei probleme va ajuta la preîntâmpinarea lor în societatea noastră. O altă studentă mi-a relatat că este plăcut surprinsă de multitudinea cazurilor de reabilitare a pacienților cu atrofie severă prin metode de creștere osoasă pentru inserarea implantelor dentare. Această temă, la fel ca și traumatologia, este o preocupare a mea de mulți ani, servind la o cercetare mai amplă a tezei mele de doctor habilitat. Fulgerător mi-a trecut prin minte un gând că și cei doi copii ai mei, Daniel și Doina, fiind studenți la medicină, la fel, vor avea parte de atenția profesorilor, vor însuși profesia de medic și îmi vor continua calea.

De regulă, toți pacienții operați revin a doua zi pentru vizita de control. Pacienta operată ieri, zâmbește fericit știind că o parte a problemelor în recuperarea ei s-au rezolvat cu succes. Mi-a mulțumit pentru atitudine și grija pe care i-o port după examinare și efectuarea pansamentului.

Activitatea curativă a continuat cu efectuarea câtorva intervenții chirurgicale de implantare și extracții dentare. Extracțiile dentare atipice (complicate) precum și implantarea în condiții dificile, precum și diverse patologii oro-maxilo-faciale (chisturi, tumori benigne, anomalii dentomaxilare), în general sunt desele subiecte întâlnite în clinica noastră. (Pacienți îndreptați pentru consultații de la alți colegi, consiliu medical cu colegii mei, lecții cu studenții, rezidenți, medici cursanți, planificarea operațiilor și realizarea lor.)

La volanul mașinii, având un drum lung spre casă, după ora 20:00, timp de 30 minute încerc să-mi organizez gândurile evenimentelor petrecute astăzi și să-mi planific ziua de mâine.

Joi

Lecția online de astăzi cu studenții mi s-a părut mai interesantă deoarece ei au fost mai activi, au pus mai multe întrebări, probabil datorită demonstrării mai multor cazuri clinice de fracturi ale oaselor faciale. Gândurile ne-au dus la viitorul în care vor fi mai puțini traumatizați, dar și la metode mai efective de tratament.

Cazul pacientului de 25 de ani cu anomalie de dezvoltare a oaselor maxilare a provocat un interes deosebit printre colegii mei, caz îndreptat de către colegii noștri medici ortodonți pentru consultație, implicare, planificare a unui tratament complex ortodontic și chirurgical. Colegul meu, Stanislav Strîșca, este cel mai cointeresat, în soluționarea cazului, deoarece este subiectul temei sale de doctorat la care eu sunt conducător științific. S–au mărit numărul acestor cazuri realizate de noi demonstrând potențialul pe care îl avem în țară, dar și având încredere în tinerii specialiști care vor duce faima universității și a țării noastre.

Adeseori consultațiile sunt întrerupte de apelurile telefonice la care am obiceiul să răspund oricând sunt solicitat ghidat de gândul că cineva are nevoie de ajutor urgent la celălalt capăt al firului, cerându-mi scuze de la interlocutor pentru neplăcerile create. Întotdeauna oamenii acceptă înțelegător.

Încheierea programului de lucru am efectuat-o într-un ritm rapid pentru a fi la timp la terenul de tenis de câmp, sport pe care îl practic de mai bine de doi ani. Însă cea mai mare bucurie o am deoarece în calitate de partener de joc îl am pe fiul meu, Daniel, care este un concurent pe măsură, în pofida faptului că practică acest sport de două luni. Tind să cred că este un sportiv înnăscut și nu am greșit atunci când la vârsta de 7 ani am mers cu el la antrenorul Dumitru Osipov pentru a-l înscrie la ”water polo”, perioadă care a durat până la vârsta de 19 ani.

Vineri

simt dorința de a fi... alături de colegi, studenți, rezidenți, medici cursanți

Lecții online cu studenții anului V și astăzi au fost interesante, am repetat anatomia regiunii oro-maxilo-faciale, am discutat temele elaborării metodice, le-am dat temă pentru acasă, lucru individual, dar, totuși simt dorința de a fi într-o sală de curs, în saloanele pacienților, în sala de operație alături de colegi, studenți, rezidenți, medici cursanți.

Obișnuitele consultații, micile intervenții chirurgicale au fost umbrite de un caz clinic mai deosebit al pacientei de 65 de ani cu osteonecroză a maxilarului superior dezvoltată după tratament cu medicamente din grupul bisfosfonate. Acest tratament este indicat la paciente cu osteoporoză și risc sporit de fracturi, însă, efectele adverse crează unele complicații. Pacienta a fost consultată săptămâna trecută, efectuate analizele necesare, iar astăzi ne-a întâmpinat cu speranța că operația va micșora din suferință. Pacientele de sex feminin, cu vârstă senilă, sunt predispuse osteoporozei, iar implantarea în cazul edentațiilor la ele pot provoca un șir de probleme. Acestui subiect sunt dedicate multe lucrări științifice pe care le-am publicat anterior, iar mai apoi au servit subiect de cercetare în teza de doctor în medicină a doctorandului Chiril Voloc. Chiril, cu entuziasm, a preluat pacienta pentru explicații și la fel, cu satisfacție m-a asistat în operația de înlăturare a sechestrului osos necrotizat. Lucrarea care urmează să scoată în evidență aceste probleme va ajuta multor pacienți să preîntâmpine asemenea complicații.

Plec acasă cu gândul împlinit că a trecut o săptămână productivă, cu pacienți mulțumiți și colectivul bucuros de activitatea lor. În speranța că sâmbătă și duminică mă voi odihni, dar, de obicei, este prea puțin timp pe care îl petrec alături de familie deoarece responsabilitățile din următoarea săptămână sunt prea multe și atenția mea față de pacienții care știu că au nevoie de noi este mare și necesită o pregătire minuțioasă, astfel, ocupându-mi o mare parte din timpul de odihnă.

Experiența acumulată..., susținerea familiei și a colegilor îmi dau speranța că voi reuși

A fost o săptămână productivă, plină de emoții pozitive, pacienți mulțumiți, studenți dornici de carte, colegi cum și-ar dori și alții, o armonie deplină. Viziunile mele de viitor sunt îndreptate spre un Centru medical cu un potențial mai mare, mai contemporan, colectiv mai mare, toate acestea pentru a ajuta mai multă lume. Încrederea mea, experiența acumulată pe parcursul a mai bine de 25 de ani, susținerea familiei și a colegilor îmi dau speranța că voi reuși.

 

https://moldova.europalibera.org/a/30821520.html

05.09.2020 10:37