Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează Congresul internațional medical pentru studenți și tineri medici MedEspera 2020, ediția a VIII-a. Evenimentul, care se va desfășura în perioada 24-26 septembrie curent, se numără printre cele mai importante activități ştiinţifice ale universității noastre și reprezintă o platformă pentru tinerii cercetători de a-şi promova realizările științifice, de a-şi dezvolta cunoștințele în domeniul medicinei, stomatologiei, farmaciei și sănătății publice şi de a stabili relaţii de prietenie și de colaborare cu semenii lor din întreaga lume. Ediția curentă a Congresului MedEspera este consacrată aniversării a 75-a de la fondarea Universității.
Inaugurarea forumului științific va avea loc în data de 24 septembrie, ora 8:00 în Sala Senatului, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).
Reieșind din situația pandemică, evenimentul se va desfășura în format mixt, preponderent on-line și va cuprinde ședințe plenare, 41 de workshopuri și sesiuni de postere pe domenii.
La lucrările congresului s-au înregistrat peste 1200 de participanți activi și pasivi din Republica Moldova, precum și din Germania, Letonia, Italia, România, Grecia, Polonia, Ucraina.
Invitații de onoare ai Congresului MedEspera sunt profesori renumiți și personalități notorii din domeniul medicinei precum Lorenzo Loffredo, Departamentul Medicina Internă a Universității Sapienza din Italia, Cheng Hwee Ming, Departamentul Fiziologie din cadrul Școlii de Fiziologie Quiz, Malaysia, Serghei Cebotari, Departamentul Transplant Cardiotoracic și Chirurgie Vasculară din Germania, Darcy Wagner, Centrul de Medicină Moleculară din Wallenberg, Suedia și Camil-Eugen Vari, Universitatea de Medicină, Farmacie Științe și Tehnologie din Târgu Mureș „George Emil Palade”, România.
Ceremonia de premiere și închiderea Congresului va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, ora 15:00, în Sala Senatului.
Mai multe detalii găsiți în program și pe site-ul Congresului MedEspera 2020: https://medespera.asr.md/
18.09.2020 09:47