roruenit

Dinții netratați pot cauza grave probleme de sănătate: Ce recomandă medicii

  1. Omni Dent
  2. Ştirile clinicii
  3. Dinții netratați pot cauza grave probleme de sănătate: Ce recomandă medicii

 Starea noastră de sănătate poate fi afectată grav din cauza dinților netratați. Dacă o perioadă îndelungată igiena dentară este precară sau lipsește, bacteriile de la nivelul cavității bucale pot trece în sistemul circulator, declanșând o reacție inflamatorie în altă parte a corpului unei persoane. Pe termen lung, afecțiunile dinților pot îmbolnăvi inima, rinichii, articulațiile, pancreasul, stomacul, etc, arată studiul omnident.md.

Afectarea organelor interne

Bacteriile de la nivelul cariilor dentare, a gingiilor și a pungilor parodontale pătrund în vasele sanguine și astfel, ajung la inimă cauzând îngustarea și pierderea elasticității arterelor.

„Astfel crește riscul de hipertensiune arterială, atac de cord, accident vascular cerebral și endocardită. La fel și pancreasul este afectat, astfel nu mai funcționează normal şi în timp, poate apărea diabetul de tip 2. Plămânii, rinichii, scheletul osos, mușchii și alte organe pot fi afectate cu bacterii din cavitatea bucală. Infecția odontogenă poate provoca inflamații cu diferită localizare în teritoriul oro-maxilo-facial care uneori fiind extrem de gravă poate duce la deces. Este foarte important să avem cavitatea bucală sănătoasă și bine îngrijită, în cazul în care, totuși, apar diverse afecțiuni să ne grăbim să asanăm cavitatea bucală pentru a preveni un șir de probleme”, a menționat medicul chirurg oro-maxilo-facial Dumitru Sîrbu, dr.șt.med, conf.universitar, medic-șef la Clinica stomatologică „Omni Dent”.

Gravidele

În perioada de sarcină, cariile și afecțiunile gingiei sunt, de asemenea, un pericol pentru mamă şi bebeluş.

”În timpul sarcinii, din cauza modificărilor mediului bucal, a unor pofte alimentare, a modificărilor hormonale, a stresului crescut, a deficitului imunitar, o prevalență înaltă de răspândire o au cariile dentare - 91,4%, patologii ale parodontului (gingivita, parodontita) - 90%, pulpite - 38%, etc. Netratate la timp, pe un teren deficitar de a se opune, afecțiunile existente vor avea o evoluție mai accelerată și mai gravă decât în mod normal, fiind mai frecvent însoțite de complicații la nivelul regiunii OMF: abcese odontogene - 37,29%, pericoronarită - 28,8%, limfadenita acută - 11,8%, urmate de flegmon, furuncul și chisturi.

Infecțiile cronice au tendința spre acutizare, cele localizate au tendința la generalizare, îmbrăcând forme clinice grave până la toxico-septicemii. Infecția se poate disemina prin fluxul sanguin către zonele îndepărtate ale corpului, provocând abces cerebral, tromboza sinusului cavernos și în circuitul sistemic, cauzând: endocardită bacteriană 25-50% din această patologie are origine dentară; reumatism infecțios - 30-90% din cazuri au ca origine un focar infecțios local; maladii renale (glomerulonefrite); manifestări digestive, etc.

Se știe că infecțiile orale sunt implicate și în complicații ale sarcinii, bacteriile sau produsele secundare ale acestora, cât și virușii cedifuzează din cavitatea bucală în sânge și trecând bariera placentară determină infectarea fătului fiind corelată direct sau indirect cu rezultatele adverse ale sarcinii, cum ar fi: nașterea prematură, nașterea fătului cu întârziere de creștere intrauterină, cu malformații sau întreruperea spontană a nașterii (avort sau naștere prematură), preeclampsie și chiar mortalitatea perinatală”, explică medicul stomatolog rezident Maria Scurtu.

Dinții de lapte

Dinții de lapte la copii care au un proces inflamator trebuie să fie tratați, deoarece poate afecta dezvoltarea dinților permanenți, dar și poziționarea lor corectă în arcadele dentare.

”Din cauza sistemului imunitar imatur, a sensibilității mărite a organismului și datorită unor particularități anatomice a țesuturilor dure și moi ale acestora, infecțiile locale din regiunea OMF, au o evoluție mai rapidă și o răspândire mai mare atât local, cât și difuzia la distanță.

În perioada preșcolară - școlară, dinții au rădăcinile incomplete formate, cu apexul deschis, iar cei de lapte au rădăcini rezorbate în timpul schimbului dentiției, ceea ce face ca infecțiile odontogene (carii, pulpite) să se răspândească rapid la nivelul țesutului osos. Infecția va trece rapid dintr-o fază în alta și dintr-un spațiu în altul”, a spus medicul rezident Maria Scurtu.

Lipsa dinților

Printre alte probleme, este şi lipsa dinților care poate duce la probleme digestive deoarece alimentele nu sunt mestecate suficient.

”Formarea bolului alimentar este deficitară provocând boli cronice precum ar fi: gastrite, ulcere, colite, pancreatite, colicistite, etc. De asemenea, lipsa dinților provoacă dereglări ale verigelor sistemului stomatognat. În articulația temporo-mandibulară apar dureri, cracmente, crepitații care până într-un final pot duce la perforări de menisc, subluxații sau luxații. La nivel de mușchi masticatori, dereglările tonicității musculare se manifestă prin asimetrii faciale, iar micșorarea etajului inferior al feței schimbă aspectul estetic”, a menționat medicul stomatolog ortoped Maria Terentieva.

Sănătatea orală este foarte importantă şi trebuie menținută prin controale periodice şi o igienă impecabilă. Sfaturi utile pentru îngrijirea corectă a cavității bucale oferită de medicii specialiști de la Clinica stomatologică „Omni Dent”:

Folosiți zilnic produse de îngrijire orală (periați dinții de 2 ori, dimineața și seara, după fiecare masă clătiți cu apă de gură, la necesitate îndepărtați resturile cu ață dentară, curățați profund cu un irigator bucal).

Faceți vizite regulate la medicul stomatolog pentru a verifica starea cavității bucale, dar și pentru a depista unele afecțiuni încă la etapa incipientă care pot fi descoperite doar de medicul specialist.

unimedia

17.11.2021 17:03