1. Omni Dent
  2. Noutăți
  3. Chirurgul din Moldova care a scris istorie: A restabilit mandibula cu os de la picior

 De Ziua Mondială a Stomatologului, Sputnik Moldova trece în revistă problemele din medicina dentară și vorbește despre succesele răsunătoare ale chirurgului Dumitru Sîrbu.

CHIȘINĂU, 9 feb – Sputnik. De cele mai multe ori, moldovenii obișnuiesc să meargă la medic doar atunci când se confruntă cu dureri. Asta se întâmplă și în cazul durerilor dentare. Abia atunci când ea devine insuportabilă oamenii apelează la stomatolog.
Cea mai răspândită afecțiune la nivel mondial și, totodată, cea mai frecventă problemă care provoacă durere, este caria dentară. Printre cele mai frecvente afecțiuni se mai numără placa bacteriană şi tartrul, pierderea unuia sau a mai multor dinți, abcesul dentar, respirația urât mirositoare, gingivita şi problemele parodontale, poziţia incorectă a dinţilor pe arcada dentară, molarii de minte sau dinţii hipersensibili.
Acestea sunt afecțiunile bine cunoscute. Dar astăzi, de Ziua Mondială a Stomatologului, ne-am propus să aflăm despre cele mai grave și rare boli dentare, despre care cunoaștem mai puțin.
Sputnik Moldova a discutat cu renumitul chirurg oro-maxilo-facial, doctor în științe medicale, conferențiar universitar la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Dumitru Sîrbu. Chirurgul, împreună cu echipa sa, a întâlnit cazuri extrem de complicate în medicina de profil.
 

„Cazuri care demonstrează necesitatea adresării mai dese la medicul stomatolog pentru examinările medicale de rutină, dar și pentru depistarea precoce a diferitor patologii în regiunea oro-maxilo-facială”, a precizat Dumitru Sîrbu pentru Sputnik Moldova.

Pacienții trebuie să cunoască că există afecțiuni serioase care pot să nu prezinte niciun simptom în faze incipiente. De aceea, medicii atenționează că cea mai bună măsură împotriva apariţiei oricăror probleme de sănătate este prevenţia, prin controale stomatologice regulate, realizate cel puțin o dată pe an.

Revoluție în sala de operație

În cele două decenii de activitate, Dumitru Sîrbu a realizat intervenții chirurgicale dintre cele mai complicate. Iar în urmă cu trei ani, chirurgul, împreună cu mai mulți medici, a făcut revoluție în sala de operație. Pacientul a fost un tânăr de 22 de ani pe nume Petru, student la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. El a fost diagnosticat cu tumoare la mandibulă.
 
 
Operația, care a fost o premieră pentru țara noastră, a fost realizată de aproximativ zece medici și a durat șase ore. În timpul intervenției o parte din țesutul osos al mandibulei i-a fost înlocuită pacientului cu os de la picior.
 

„Acest caz este o poveste cu un rezultat excelent, având în vedere complexitatea cazului, timpul îndelungat de recuperare, implicarea multor specialiști, dar și emoțiile puternice ale unui băiat atât de tânăr pus în fața unei situații necunoscute pentru soarta sa. Succesul nostru este profesionalismul, colegialitatea, implicarea cu suflet a tuturor celor care au luat parte la reabilitarea acestui tânăr. Pot evidenția rolul decisiv al băiatului în reabilitarea sa, el respectând recomandările, timpul de adresare pentru vizitele de control”, ne-a spus chirurgul.

Dumitru Sîrbu spune că a întâlnit de-a lungul carierei sale multe cazuri de ameloblastom. Această afecțiune face parte din categoria tumorilor rare, benigne, de origine odontogenă care cresc lent, dar agresiv. Tumoarea este mai agresivă decât alte tumori cu localizare în regiunea oro-maxilo-facială, generând sechele importante atât morfo-funcționale, estetice cât și psihologice.
Un alt caz ieșit din comun este al unei tinere care a fost diagnosticată cu granulom euzinofil cu localizare la mandibulă. Este o patologie rar întâlnită în regiunea oro-maxilo-facială, ce afectează ţesuturile. Tratamentul acestei maladii este, de regulă, chirurgical, pentru a înlătura focarul patologic prin chiuretaj sau rejecţie parţială a osului afectat.
 

„Ana s-a adresat cu o fractură patologică de mandibulă, cauzându-i, pe lângă dureri insuportabile, și o asimetrie. Deoarece este un caz complex și divers, am trimis toate datele ei pentru consultații colegilor din Austria, Spania, Germania, Ucraina, România și am colaborat în vederea unei tactici corecte de tratament. S-au discutat mai multe metode, dar, într-un final, am ales metoda propusă de noi. Am înlăturat o parte din focarul de distrucție, restul l-am înlocuit cu o placă reconstructivă, am simetrizat, după care am inserat implanturi în porțiunea de os rămasă, apoi am înlocuit dantura provizorie cu o lucrare fixă. Totul a decurs 3 ani”, a menționat conferențiarul universitar, chirurgul oro-maxilo-facial Dumitru Sîrbu.

Medicul chirurg ne spune că încă se confruntă cu multe cazuri similare în care chisturile și tumorile afectează regiunea oro-maxilo-facială, creând dificultăți în diagnostic, îndeosebi la o apariție și dezvoltare fără semne clinice evidente. Și mai dificil este tratamentul acestei patologii.
 
„Abordarea logică a problemelor cauzate de patologiile regiunii oro-maxilo-faciale este depistarea lor precoce, fiind asistați de tehnologii avansate, pentru preîntâmpinarea complicațiilor fizice și psihice. Adresați-vă la timp la medicul specialist”, îndeamnă chirurgul.
Dumitru Sîrbu recomandă pacienților să facă vizite de control pentru depistarea eventualelor tumori sau chisturi în regiunea oro-maxilo-facială, deoarece ele pot avea o evoluție fără semne clinice vizibile, ajungând până la dimensiuni mari și foarte mari și creând astfel dificultăți de tratament atât pacientului, cât și medicilor chirurgi.
 

„Chisturile și tumorile voluminoase necesită o abordare mai traumatică cu morbiditate mai mare, timp îndelungat de recuperare, dispozitive medicale suplimentare, durată de operație e mai mare, sunt posibile complicații, e nevoie de metode complexe de reabilitare, uneori necesitând și implicarea specialiștilor din alte domenii de profil”, a explicat medicul chirurg oro-maxilo-facial.

O altă afecțiune dentară este atrofia severă la nivelul maxilarului. Până în prezent asemenea situații clinice puteau fi tratate doar prin intermediul protezelor mobilizabile, care au un șir de neajunsuri. Medicina contemporană a reușit să soluționeze cazurile grave de acest gen prin metode de creștere a ofertei osoase și inserarea implanturilor dentare endoosoase.
O intervenție dificilă este și cea în urma fracturilor mandibulei. De multe ori, astfel de intervenții pot dura mai mult timp decât este preconizat inițial, deoarece în momentul fracturării se pot forma multe eschile. Astfel, aranjarea fragmentelor osoase în poziția anatomică corectă devine defectuoasă. Dumitru Sîrbu spune că, pentru a fixa placa cu șuruburile de titan, este nevoie de o precizie foarte mare și de o muncă migăloasă.
 
 
Doctorul în științe medicale Dumitru Sîrbu susține că regiunea oro-maxilo-facială este cea mai vizibilă parte a corpului omenesc vulnerabilă în fața unei varietăți de patologii. Cele mai des întâlnite sunt procesele inflamatorii, traumele, tumorile, patologiile articulațiilor temporomandibulare ale glandelor salivare, ale nodulilor limfatici, ale tegumentelor.
Potrivit doctorului, unele intervenții chirurgicale sunt însoțite nu atât de durere, cât de frică. Dacă actualmente medicina contemporană dispune de tehnologii moderne pentru menajarea durerii, atunci aspectul psiho-emoțional este mai dificil de gestionat.
Medicul este cel care inspiră încredere încă de la prima consultație, utilizând cunoștințele în domeniu și apelând la tehnologii. Medicul recomandă pacienților să nu lase nicio afecțiune dentară să le afecteze zâmbetul și viața.
 
11.02.2022 02:50