1. Omni Dent
  2. Articole
  3. Chirurgia ortognată – o necesitate sau un trend?

 Atitudinea încrezătoare și frumusețea unei persoane vine atunci când există mulțumire de sine, de formele corpului, de trăsăturile feței, de propria persoană. În esență ce înseamnă frumusețea, pe de o parte poate fi un moft, dar de multe ori se adeverește a fi o necesitate. 

Zâmbetul unei persoane poate fi natural sau forțat în cazul unei anomalii dentare din cauza căreia pacientul are un complex de imperfecțiune. Partea bună este că anomalia dento-maxilară poate fi identificată, tratată de către medicul ortodont astfel încât să-i reîtoarcă fericirea.
 
Specialistul se ocupă de corectarea dinților nealiniați și de problemele de creștere și dezvoltare ale maxilarelor, prin montarea unor aparate ortodontice cu scopul de a îndrepta și repoziționa dinții într-o postură cât mai apropiată de normal, oferindu-le un aspect estetic mai atractiv și proprietăți funcționale mai bine determinate.
”Pacienții cu malocluzii dentare și dizarmonii faciale de formă ușoară sau medie pot fi tratați exclusiv ortodontic. În cazul pacienților cu anomalii dento-maxilare severe, cu dezechilibre scheletale importante, din cauza dereglărilor estetice și funcționale (de masticație, deglutiție, respirație și fonație) ei se confruntă cu un complex de inferioritate. În ajutorul acestor pacienți vine chirurgia ortognată prin efectuarea intervențiilor chirurgicale la maxilarul superior, inferior sau bimaxilar, intervenții pe care le efectuăm cu rezultate bune, utilizând tehnologiile contemporane de diagnostic, planificare și realizare a operațiilor ortognatice pacienților din țara noastră și celor de peste hotare. 
Inițial are loc planificarea virtuală a intervenției, prin care se pot simula diferite metode de osteotomie, cu alegerea celei optime pentru caz, care să corespundă dorințelor pacientului, însă fără a neglija normele antropometrice. În timp real, poate fi simulată operația, iar pacientul poate vedea cum va arăta postoperator și cum vor fi efectuate ajustările în funcție de preferințele personale”, a menționat chirurgul oro-maxilo-facial Dumitru Sîrbu, medic-șef la Clinica stomatologică ”Omni Dent”. 
În cadrul tezei de licență ”Tratamentul chirurgical în anomaliile dento- maxilare în plan sagital”, a studentei de la Facultatea de Stomatologie, USMF ”Nicolae Testemițanu”, Mihaela Ciuclea, a cercetat teoretic, dar și a asistat la unele operații chirurgicale de acest nivel efectuate de conducătorul său științific Dumitru Sîrbu, dr.șt.med, conf.univ. și a ajuns la concluzia că chirurgia ortognată este o metodă sigură și precisă de tratament pentru pacienții cu anomalii severe, iar beneficiile depășesc cu mult riscurile operatorii, care pot fi minimalizate grație actualelor tehnologii digitale.
 
Medicul ortodont Cătălina Ciuclea de la Clinica stomatologică ”Omni Dent” spune că majoritatea pacienților acuză dereglări de ordin estetic și funcțional; cu o vârstă  cuprinsă aproximativ între 12 și 45 de ani. ”Se observă o tendință de elecție a aparatelor ortodontice metalice ligaturabile (cu ajustare lunară) cât și cele metalice autoligaturabile (cu ajustare o dată la 3 luni) preponderent la adolescenți. Aceștia redau emoții și sentimente lunar, personalizându-și aparatul dentar prin intermediul elasticilor și alte elemente accesorii multicolore (mai multe detalii despre tipurile de aparate dentare fixe vedeți aici https://omnident.md/ro/articles/63/ ).
Adulții, însă din contra sunt mai discreți, pragmatici și atenți la detalii, de aceea optează pentru un aparat dentar estetic. Bracketii ceramici sunt confecționați din ceramică policristalină, opacă, iar cei din safir sunt realizați din aceeași ceramică, însă monocristalină, transparentă. Ultimii au cel mai mare avantaj estetic în categoria aparatelor vizibile, camuflând perfect nuanța dintelui și duritate ”ca de metal”, a menționat medicul ortodont, Cătălina Ciuclea.
 
Rolul medicului ortodont la copiii  
Medicul stomatolog recomandă părinților de a efectua o vizită încă din timpul dentiției temporare, atunci când copiilor le-au apărut dinții de lapte.   
”Unii copiii au diverse obiceiuri vicioase cum ar fi: pun degetele mereu în gură, interpunerea diferitor obiecte sau a unor disfuncții (respirație orală, deglutiție infantilă, fonație defectuoasă, masticație leneșă), care duc ulterior la dezvoltarea incorectă a maxilarelor cu apariția unor afecțiuni dento-maxilare. 
La vârsta de 7 ani, specialistul ortodont, poate influența asupra creșterii armonioase a maxilarelor, prin detectarea și înlăturarea acestor vicii sau cu ajutorul aparatelor ortodontice funcționale - aparate mobilizabile mixte, adaptate individual fiecărui pacient în dependență de afecțiunea acestuia, completate cu exerciții de miogimnastică funcțională. În urma unei adresări timpurii și a unei colaborări eficiente dintre medic-parinte-pacient se obțin rezultate estetice și funcționale reușite și putem preveni afecțiunile ce vor necesita la vârsta matură necesitatea unui tratament chirurgical”, a menționat Maria Scurtu, medic stomatolog rezident la Clinica stomatologică ”Omni Dent”.
 
Când trebuie să consulți un medic ortodont:
Spațiu insuficient pe arcada dentară pentru erupția dinților permanenți.
Dereglări de ocluzie (deschisă, adâncă, încrucișată).
Pierderea timpurie sau târzie a dinților temporari.
Deprinderi vicioase (sugerea degetelor, punerea diferitelor obiecte în cavitatea bucală).
Dificultate în vorbire.
Dezechilibru facial sau asimetrie facială. 
Specialiștii competenți, cu o bogată experiență, precum și dotarea Clinicii stomatologice ”Omni Dent” cu aparataj modern vă pot asigura cu tratamente personalizate în situațiile anomaliilor dento-maxilare. 
Anual pe data de 15 mai, marcăm Ziua Mondială a Sănătății Ortodontice, o inițiativă a WHO (World Health Organization) în contextul profilaxiei, diagnosticului precoce și a tratamentului micilor pacienți, adolescenți, cât și în rândul adulților.

 

Autor: Dorina ARSENE 

 

15.05.2022 09:55