1. Omni Dent
  2. Noutăți
  3. Absolvenții Grădiniței 225 au revenit pentru a preda o lecție gratis despre îngrijirea corectă a cavității bucale

 Daniel și Doina Sîrbu, doi dintre absolvenții Grădiniței 225, cu 19 și, respectiv, 17 ani în urmă, au revenit pentru a preda o lecție gratis despre îngrijirea corectă a cavității bucale. 

Timp de 2 zile, Daniel Sîrbu alături de colegii săi studenți la Facultatea Stomatologie și Doina Sîrbu, studentă la medicină au oferit sfaturi utile copilașilor de la grădiniță, iar drept răsplată au primit multe îmbrățișări și zâmbete. 

Studenții Mihaela Angheluță și Vladimir Marinov de la USMF ”Nicolae Testemițanu”, Facultatea Stomatologie au explicat copiilor că este important să-și spele dinții de 2 ori pe zi, dar și despre perierea lor corectă.

Totodată, li s-a spus despre bacteriile existente în cavitatea bucală și cum ele duc la formarea cariilor dentare. La fel au vorbit despre produsele alimentare și băuturile sănătoase și cele nesănătoase care participă, de rând, cu bacteriile la apariția diferitor patologii ale cavității bucale. 
 

Informația prezentată este pregătită de studenți, fiind ghidați de conferențiarul universitar, doctor în științe medicale, Dumitru Sîrbu, medic-șef la Clinica stomatologică ”Omni Dent”.

Lecția gratis s-a desfășurat în cadrul campaniei de informare ”Stomatologul – prietenul copiilor”, demarată din anul 2019, organizator Clinica stomatologică ”Omni Dent”. Aici vedeți mai multă informație despre parcursul campaniei https://omnident.md/ro/companii-sociale/.



P.S. Aducem mulțumiri partenerilor noștri Compania GSK (Sensodyne, Parodontax).

Autor: Dorina ARSENE


06.07.2023 20:13